Eliberarea din captivitate

Gaslight

Există două moduri de a vă elibera din captivitatea în care vă ţine un narcisist. Primul este să aveţi puterea de a vă elibera singuri atunci când înțelegeţi că sunteţi abuzaţi, iar al doilea este să vă elibereze el când nu-i mai sunteţi de niciun folos. Deşi nu realizează întotdeauna când fac rău celor din jur, îşi abuzează intenţionat partenerii atunci când relaţia evoluează spre ceva care nu le place. Critică, jignesc şi umilesc într-un mod brutal sau foarte diplomat pentru a se răzbuna pe partenerii care nu le oferă ce-şi doresc. Deseori fac complimente care vă jignesc şi în prima fază este posibil să nu realizaţi că au vrut să vă insulte, iar dacă-i confruntaţi vor juca admirabil rolul de victimă, acuzându-vă că sunteţi prea sensibili. Alteori simţiţi că v-au jignit în mod intenţionat, dar efectiv nu puteţi să le reproşaţi nimic tocmai datorită felului subtil în care au făcut-o. Este imposibil să câştigaţi o conversaţie cu un cameleon şi de cele mai multe ori veţi sfârşi prin a vă cere scuze.

Când simţiţi că înnebuniţi este timpul să analizaţi relaţia în care sunteţi şi să vă gândiţi serios la despărţire. Lucrurile vor evolua din ce în ce mai rău şi dacă nu faceţi acest pas vă condamnaţi la o viaţă de mizerie. Nu vă lăsaţi impresionaţi de lacrimile de crocodil sau promisiunile deşarte, ci încercaţi să înţelegeţi că narcisiştii nu se vor schimba niciodată pentru că le place aşa cum sunt. Aceasta este personalitatea lor. Ei s-au considerat întotdeauna nişte mici dumnezei şi acum vreţi să-i convingeţi că sunt nişte oameni ca toţi ceilalţi? Vrei să-i convingeţi că suferă de o tulburare de personalitate şi că nu au niciun drept să-i abuzeze pe cei de lângă ei? Vreţi să-i convingeţi că nu sunt perfecţi? Dacă vă hotărâți să-i părăsiţi trebuie să o faceţi repede fără să vă certaţi, fără să le daţi explicaţii ori să le reproşaţi ceva, altfel vor răstălmăci tot ceea ce le spuneţi şi veţi avea îndoieli. Nimeni nu se pricepe mai bine decât ei să îmbine adevărul cu minciuna şi să vă facă să vă simţiţi vinovaţi. Trebuie să fiți absolut convinși că cea mai bună decizie este să plecați; cel mai rău lucru pe care-l puteți face este să-i părăsiți și apoi să vă răzgândiți.

Narcisiştii reacţionează violent când sunt părăsiţi, fiind extrem de furioşi, chiar dacă găsiseră pe altcineva şi erau hotărâţi să încheie chiar ei relaţia. Pierzând controlul asupra partenerului se simt slabi, goi, deprimaţi, doar ei trebuind să decidă când se termină o relaţie, nimeni altcineva neavând dreptul să-i părăsească. Este mai indicat să-i lăsaţi pe ei să vă părăsească în cazul în care au puternice trăsături sociopate, sunt violenţi, vă ameninţă etc. Tot ce trebuie să faceţi este să fiţi plictisitori. Nu încercaţi să-i evitaţi, ci purtaţi-vă ca şi cum nu aveţi chef de nimic, nu comunicaţi cu ei, prefăceţi-vă că sunteţi trişti sau îngrijoraţi. Pentru a-i face să-şi piardă foarte repede interesul vorbiţi despre lucrurile care nu-i interesează, cum ar fi preţul cerealelor ori producţia de măsline din Grecia. Adoră să creeze haos şi dramă, iar dacă nu răspundeţi emoţional la provocările lor vor căuta o altă victimă. Vă provoacă fiind convinşi că vă pot face să reacţionaţi în vreun fel, demonstrându-şi astfel că încă au puterea să vă controleze şi să vă influenţeze emoţiile. Cel mai bun răspuns este să-i ignoraţi. Relaţia cu un narcisist este caracterizată de un ciclu de despărţiri şi de împăcări, în medie reuşind să vă eliberaţi abia după opt încercări.

Veşnic în căutarea de senzaţii tari, narcisişti se plictisesc extrem de repede. O relaţie serioasă este plictisitoare. Stabilitatea este plictisitoare. Rutina este plictisitoare. Pentru a se amuza simt nevoia să creeze haos, dramă și gelozie în cuplu. Au nevoie în permanenţă de emoţii noi pentru că le este teamă să petreacă timp cu ei înşişi. Le este teamă să se uite în oglindă şi să-şi înţeleagă propriul comportament sau răul pe care l-au făcut celor din jur. Au nevoie de ceva care să-i facă să nu se mai gândească la propriile probleme. Evident că-şi acuză partenerii de faptul că ei sunt plictisiţi, aşteptându-se ca aceştia să-i distreze şi să-i înveselească. Pentru ei nu sunteţi altceva decât un televizor care este util când au nevoie de distracţie şi de amuzament, însă de multe ori un televizor nou este mai interesant decât unul vechi. Viaţa este pentru ei o eternă vânătoare: o femeie poate avea o relaţie de ani de zile cu un bărbat însurat, cerându-i insistent să divorţeze pentru a se căsători cu ea, dar îl părăseşte imediat ce acesta divorţează. El a reprezentat o provocare atât timp cât era soţul altei femei, vânătoarea terminându-se în momentul în care el a devenit liber.

Un alt motiv pentru care aţi fost eliberaţi este teama lor de intimitate: le-aţi înţeles jocurile şi aţi început să-i confruntaţi. Aţi văzut frânturi din masca pe care o purtau, aţi văzut egoismul și ipocrizia, ori ei nu suportă să privească reflexia propriei imagini în ochii partenerului. Ştiu că este timpul să fugă când masca a început să cadă pentru că din acest moment nu le mai puteţi oferi mare lucru. Totuşi, nu pleacă de lângă victime imediat ce înţeleg că relaţia s-a terminat, ci rămân în continuare pentru a se răzbuna cu o cruzime fără margini. Dacă-i ameninţaţi că-i părăsiţi fie se vor preface că sunt iubitori şi înţelegători, fie vor deveni extrem de abuzivi. În acest momente singurul mod de a vă salva mândria şi demnitatea este să plecaţi. Narcisiştii sunt genul de oameni care atunci când strâng pe cineva în braţe, caută cu privirea pe altcineva, dar nu vor recunoaște asta niciodată. Ei nu-şi părăsesc victimele dacă nu au găsit pe altcineva mai bun cu care să le înlocuiască, așa că probabil au început deja o altă relaţie. Noile victime sunt pe cale să se îndrăgostească de ei, au multe de oferit, nu sunt epuizate şi nu au văzut (încă) adevărata lor imagine. Sentimentele narcisiştilor sunt foarte superficiale şi se pot detaşa aproape instantaneu şi fără regrete de partenerii lor, aceştia fiind ca şi morţi pentru ei. După despărţire îşi vor canaliza toată energia pentru a se răzbuna pe fostul partener şi pentru a-şi fermeca următoarea victimă. De multe ori aceste două lucruri merg mână-n mână.

Fiecare persoană are o anumită doză de narcisism, acest lucru fiind firesc şi chiar încurajat de societatea în care trăim. În doze moderate narcisismul ne poate ajuta în viaţa personală, în carieră sau în afaceri, și este benefic atât timp cât nimeni nu are de suferit din această cauză. Oricine are momente în care simte nevoia să fie în centrul atenţiei şi este normal să dorim ca alţii să ne remarce calitățile și realizările, ori să demonstrăm că suntem calificaţi într-un anumit domeniu. În schimb, oamenii care suferă de tulburarea de personalitate narcisistă sunt mult prea absorbiţi de propria lor persoană şi nu sunt preocupați să înţeleagă sentimentele celorlalți, făcându-le astfel rău celor din jur. Ei nu avansează în carieră prin propriile lor merite, ci discreditându-şi ori sabotându-şi superiorii pentru a le lua locul.

Ce vor narcisiştii într-o relaţie? În primul rând vor să fie iubiţi şi adoraţi fără să le pretindeţi ceva în schimb; dragostea, respectul, fidelitatea, intimitatea sau reciprocitatea fiind nişte cuvinte care nu intră în vocabularul lor. Vor să-i lăsaţi să vă controleze în totalitate viaţa şi să acceptaţi comportamentul lor fără a le reproşa ceva; dacă-i acuzaţi că mint ori că manipulează i-aţi face să se simtă vinovaţi, iar ei urăsc asta. Să nu vă imaginaţi că dacă vă prefaceţi că nu le înţelegeţi comportamentul şi le acceptaţi abuzurile veţi avea o relaţie normală cu ei. Dimpotrivă, vă dispreţuiesc şi se vor purta din ce în ce mai urât pentru că le-aţi arătat că pot face orice fără să suporte consecinţele. Nu vă faceţi iluzia să credeţi că dacă sunteţi corecţi, iubitori şi înţelegători veţi determina un narcisist să se poarte altfel şi să vă iubească. Este imposibil. Singurul lucru pe care-l puteţi obţine este să se prefacă că vă iubeşte cât timp are ceva de câştigat, dar acest lucru nu este de durată. Narcisiştii sunt nişte prădători care nu lasă pe nimeni să le scape, şi vă “iubesc” mai mult dacă-i respingeţi şi dacă nu le permiteţi să vă manipuleze. Îi puteţi ţine aproape dacă nu lăsaţi niciodată garda jos şi reuşiţi să menţineţi mereu o cale de mijloc (nefiind nici prea independenţi, dar nici permiţându-le să vă controleze viaţa). În același timp, cu cât le arătaţi mai mult că nimic din ce fac nu vă poate influenţa, cu atât vor profita de cel mai mic semn de slăbiciune pentru a vă părăsi sau pentru a vă distruge.

Narcisiştii aleg întotdeauna cele mai critice momente pentru a-şi părăsi victimele, planificând din timp despărţirile şi aşteptând cu răbdare vulnerabilitatea acestora. Pentru a le strica bucuria, aleg Paştele, Crăciunul, ziua de naştere a partenerului ori plecarea într-o excursie, iar pentru a face cât mai mult rău posibil aleg momentul în care partenerul este bolnav, şi-a pierdut serviciul, ori are un eveniment nefericit în familie (boală, deces etc). Interesant este că în aceste perioade narcisiștii nu au parte de toată atenţia pe care şi-o doresc, acest lucru fiind pentru ei insuportabil. La foarte scurt timp de la despărţire îşi vor etala fără pic de ruşine şi milă noile cuceriri, spunându-le foştilor parteneri cât sunt de fericiţi. Narcisiştii sunt ca nişte hoţi care nu regretă că au furat, ci regretă că au fost prinşi şi trebuie să suporte consecinţele. După despărţire nu regretă că şi-au pierdut partenerii, ci regretă că au pierdut tot ce aceştia le ofereau (atenţie, bani, statut social, locuinţă). Dacă au şi trăsături sociopate este posibil să se poarte absolut normal până în ultima clipă şi veţi înţelegeţi mult prea târziu că vor să vă părăsească, lăsându-vă să vă întrebaţi ce s-a întâmplat. Totul se petrece brusc, fără nicio avertizare. Alții vă ignoră, refuză comunicarea, măresc controlul, provoacă din nimic un scandal uriaş şi vă reproşează diverse lucruri, gândind că-i veţi părăsi, scutindu-i astfel pe ei să o facă.

Pe lângă un foarte mare sentiment de vinovăţie, victimele se simt confuze, disperate, pierdute, vor să înţeleagă ce s-a întâmplat, nefiind sigure dacă totul s-a terminat cu adevărat sau doar este unul din momentele în care narcisistul evadează temporar din relaţie. Probabil cea mai puternică senzaţie este dorinţa de a înţelege ce s-a întâmplat. De ce s-a purtat aşa? De ce a minţit şi a manipulat? De ce a jignit şi a umilit? Sentimentele sale au fost reale? Singurul om care credeţi că vă poate răspunde la aceste întrebări este un mincinos patologic şi este ultima persoană căreia trebuie să-i cereţi explicaţii. Este normal să vă puneţi întrebări şi să căutaţi răspunsuri; face parte din procesul de vindecare.

#educateyourself #stopnarcissisticabuse #NPD #BPD #PTSD #CPTSD
Ajută pe alții! Distribuie aceste informații! Îţi mulţumesc pentru sprijin!
Informațiile pot contribui la transformare
www.dodanacademy.com



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *