”Una dintre cele mai bune lecții pe care le poți învață de la viață este aceea de a stăpâni cum să rămâi calm”

De ceva timp voiam să scriu despre subiectul acesta, pentru unii poate confuz sau nu de interes general. Pentru mine a devenit unul primordial, considerat ca fiind cauza multor probleme in societatea de astăzi, a legăturilor interumane, parte integră din fiecare și sub nici o formă ceva de ignorat.

Cu siguranță ai întâlnit în călătoria ta prin mediul online sau dacă faci parte dintre cei care încă mai citesc cărți, citate de genul ”Una dintre cele mai bune lecții pe care le poți învață de la viață este aceea de a stăpâni cum să rămâi calm”, citate și idei dezvoltate de obicei în cărțile de filosofie și spiritualitate. Un mesaj greu de descifrat pentru unii.

Vezi tu, există anumite persoane care nu sunt pregătite să îl primească încă și cred că am înțeles de ce. Am trecut și eu prin asta și pot înțelege.

La rândul meu, consider că sunt la începutul acestei călătorii, sunt în proces de transformare, cu dorința de a împărtăși o parte din experiența proprie și ce am reușit să asimilez din ea. Mi-am propus să nu vorbesc despre nimic din ce nu mi-a adus rezultate, altfel ar putea fi perceput ca informare gresită, sau ca o problemă fără rezolvare. Vreau să ofer rezolvarea problemelor dacă se poate, nu să creez altele.

Faci parte dintre cei ușor irascibili, treci extrem de ușor de la o stare de spirit la alta, devii neliniștit în situații extreme și riști să ai reacții ieșite din comun, te simți singur, abandonat, te simți lipsit de forță, concentrare, încredere?

Lista poate continuă, dar subiectul principal este, de ce nu reușim să ne stăpânim emoțiile și reacțiile în situațiile de criză sau când percepem că cineva ne transmite o stare de neliniște prin modul său de a se comporta sau vorbi. Unii poate nu se simt afectați sau nu îi interesează deocamdată dacă reacțiile pe care le au în acele momente sunt de necontrolat, poate consideră că așa sunt ei și este o reacție normală, poate susțin că reacțiile pe care le au sunt datorate circumstanțelor în care se regăsesc și nu au altă opțiune decât aceea de a reacționa așa (există și acele situații excepționale când reacțiile tale pot fi oarecum justificate, dar acum ne vom referi la situațiile și persoanele despre care considerăm că ne tulbură pacea interioară în viață de zi cu zi, cum ar fi membri ai familiei, prieteni, colegi de muncă, angajații de la supermarket, șofatul în trafic, etc.), tipar care cuprinde bărbați și femei deopotrivă.

Poate totuși faci parte dintre cei care consideră că reacțiile lor nu sunt tocmai cele potrivite în anumite situații, dar oricât ai încearca să nu reacționezi greșit, se întâmplă să revii la același tipar disfuncțional.

Atunci, fii pe fază!

Revenind la ”Una dintre cele mai bune lecții pe care le poți învață de la viață este aceea de a stăpâni cum să rămâi calm”, dacă faci parte dintre cei care doresc să se schimbe dar ți se pare ușor de spus, greu de aplicat, am câteva informații pentru tine. Oricât ai încerca, la un moment dat tiparul de neliniște, agresivitate, tristețe, abandon, etc. va reveni, în funcție de situație și vei da vina pe factorii externi sau persoanele care l-au reactivat.

O să îți spun de ce reacționezi așa. Dacă nu reușești să îți menții calmul în anumite situații și continuă să te deranjeze comportamentul sau vorbele altor persoane, de fapt există o problemă în interiorul tău pe care trebuie să o rezolvi. Orice te deranjează în exterior este o parte din tine care trebuie vindecată sau înțeleasă. Acea parte există în tine dar o reprimi, ajungând la un moment dat să ai acele reacții necontrolate, trecând de la o stare la alta, devenind agitat, agresiv, temător…

Este un adevăr greu de acceptat, dar te rog să ai răbdare. Pot doar să îți spun că am fost în această situație, am fost acel personaj care devenea agitat, neliniștit și în anumite împrejurări aveam reacții de necontrolat. Încercam să rămân calm dar la un moment dat eram declanșat de acele tipare, persoane, mirosuri, emoții sau locații, care de obicei se repetă, reacțiile sunt aceleași, chiar dacă se schimbă persoana sau locația. Dacă încercați să le analizați veți constata că așa este. După câteva experiențe neplăcute în relația de cuplu am început să fiu atent la anumite tipare care îmi transmiteau stare de anxietate, atacuri de panică, nevroză, am început să cred că ceva nu este în regulă cu mine și am decis să iau calea dezvoltării personale. Inițial am început să caut informații despre cum poți crea relații sănătoase cu cei din jur, de ce reacționăm urât în anumite împrejurări, lucruri banale, dar cu timpul aceste căutari m-au trimis spre domeniul psihologiei, unde am descoperit o altă lume. Am reușit ca principiant, datorită lui Jordan Peterson (urmărind lecturile sale pe Youtube, lecturi predate studenților săi și încărcate online – cine nu îl cunoaște, vi-l recomand cu drag, este un fenomen omul), să învăț și să asimilez destul de ușor informații despre înțelegerea de sine, tipuri de personalități și cum ne influențează acestea, traume, tulburări de personalitate, în principiu, psihicul. De atunci am redescoperit și cititul, devenind un devorator al cărților de psihologie și biografii. Am reușit în sfârșit să îmi dau seama de ce se întâmplau lucrurile așa. Sunt conștient că pentru cineva care studiază sau a studiat psihologia și psihanaliza, probabil sunt lucruri banale, dar nu și pentru mine, la momentul acela. Pentru prima oară, am reușit să înțeleg cu adevărat ce se întâmplă, mi s-a iluminat căpățâna și situația a început să prindă contur, era ca și cum o ceață densă dispare pe parcurs ce asimilam acele informații, devenise totul clar.

“Cea mai înverşunată luptă este cu tine însuți. Te afli în ambele tabere.” – Voltaire.

La început, mi s-a părut greu de acceptat, dar analizând bine ce îmi declanșa acele stări am reușit să îmi dau seama că repetam tipare din copilărie, tipare provocate de traume, tipare care nu erau ale mele, tipare impuse inconștient de către părinți, ori de către societate.

Atunci când urăști o persoană, urăști ceva din ea care îți aparține. Ceea ce nu face parte din noi nu ne deranjează.“ – Hermann Hesse

Nimic din ceea ce te deranjează la cei din jur nu este străin de tine. Recunoscând părțile care îți plac mai puțin la persoanele din jurul tău, recunoști de fapt ce îți place cel mai puțin la tine.

Nu reușeam să îmi dau seama exact ce însemnă treaba asta, dar ușor ușor am reușit să unesc punctele și am realizat că te revolți de fapt pentru că persoanele sau situațiile care îți activează acest comportament trezesc ceea ce tu refuzi să vezi în tine, trezesc traume din trecut pe care tu le blochezi printr-un comportament devensiv sau imitând comportamente preluate în copilărie. Aceste reacții se activează când ne regăsim în situații de criză și vor readuce instant emoții și sentimente cum ar fi, frică de abandon, teamă, nervozitate, tristețe sau vinovăție, creierul nereușind să gestioneze situația și acționând instinctiv, din păcate uneori creând scenarii demne unei drame. Și totuși, de ce? De unde pornește totul? Cum am preluat mai exact acest mecanism?

După cum spuneam, pentru mulți dintre noi problema se naște în copilărie, o trauma sau mai multe pe care trebuie să le identifici, să cauți în tine și să găsești rădăcina, un sistem de credințe (pe care le consideri valori) impus de societate, părinți sau tutori. Unii poate nici nu conștientizează, dar în timp, inconștient, acele traume sau credințe au rămas. Traumele reprimate se transformă în mecanisme declanșatoare prin imagini, mirosuri, locații, sunete, sentimente şi emoții pe care unele persoane ni le pot provoca. Și așa ajungem ca ceea ce nu știm și nu cunoaștem despre noi înșine să proiectăm în ceilalți. Câteodată paradoxal, persoana pe care o urăști cel mai mult e adesea cea pe care o iubești cel mai mult. – dar despre asta vom discuta în alt articol.

Revenind acum la proiecție, am găsit o descriere explicită a acesteia în cartea lui Debbie Ford – The dark side of the light chasers

Proiecția este un fenomen fascinant despre care nu ne-a învățat nimeni la școală. Este un transfer involuntar al propriului nostru comportament inconștient, către ceilalți, iar noi considerăm că aceste valori există de fapt în ceilalți oameni. Când avem stări de anxietate sau de neliniște sau atunci când nu acceptăm anumite părți din noi, atribuim aceste lucruri- ca un mecanism de apărare – obiectelor externe și altor persoane. Atunci când avem puțină toleranță față de alții, este foarte probabil să proeictăm simțul propriei noastre inferiorități celorlalți. Anumite imperfecțiuni ale celorlalți activează un aspect al nostru care are nevoie de atenția noastră. Ceea ce nu știm si nu cunoaștem despre noi înșine proiectăm în ceilalți.

Proiectăm propriile neajunsuri asupra altora. Spunem celorlalți ce ar trebui să ne spunem nouă înșine. Când îi judecăm pe alții, ne judecăm pe noi înșine. Ceea ce faceți și ceea ce spuneți nu este un accident. Nu există accidente în viața pe care v-o creați. În această lume holografică, toți ceilalți sunt tu și întotdeauna vorbești cu tine însuți.

Ne retragem instinctiv din proiecțiile noastre negative. Este mai ușor să examinăm lucrurile de care suntem atrași decât cele care nu ne plac. Mă supără faptul că ești arogant pentru ca nu mă simt confortabil cu aroganța. Fie sunt și eu o personă arogantă și nu îmi dau seama, fie resping gândul că aș putea fi capabil vreodata în viitor să mă comport arogant.

Atâta timp cât refuzăm să acceptăm existența anumitor trăsături în noi înșine, vom continua să funcționăm pe ideea că alții au ceva ce nu avem. Când admirăm pe cineva, este o oportunitate de a găsi un lucru bun și frumos despre noi înșine, este important să luăm în considerare și lucrurile care ne plac și cele care nu ne plac. Trebuie să îndepărtăm valorile atribuite celorlalți și să le redirecționăm către noi înșine. Până când nu reușim să ne recunoaștem propriile proiecții, ne va fi imposibil să vedem întregul nostru potențial și să experimentăm în totalitate ceea ce suntem cu adevărat.

Putem deduce că opiniile noastre nu sunt realități general valabile, sunt credințe, idei subiective și personale, bazate pe experiențele avute de fiecare în parte, ce ne place, ce nu ne place, mediul social și cultural în care am crescut și în care trăim. Este dificil de estimat ce putere au aceste opinii asupra noastră și asupra celorlalți.

Lucrurile se complică când acestea provin din credințe ale unei societăți sau familii disfuncționale. Unii au trăit traume ale căror consecințe rămân la nivel profund și este posibil să nu le conștientizeze încă. Am reușit să identific două sisteme familiale disfuncționale dintre cele mai întâlnite în societatea de astăzi.

Familia unde abuzul este evident. Nu are nevoie de prea multe explicații țînând cont că totul ”este evident”, inclusiv din exterior, legat de ceea ce se întâmplă în această familie. În acest sistem m-am regăsit și eu oarecum. Aici predomină certurile constante, consum de alcool, abuz psihic, copii expuși sau neprotejați de pornografie, copiii nu sunt protejați împotriva conceptelor sexuale ale adulților, părinți deprimați, prea puțină sau prea multă afecțiune, incapacitatea de a vorbi despre sex într-un mod sănătos (explicarea/debutul pubertății/menstruației în cazul fetelor), ambient excesiv de religios (sexul este rău).

Familia complicată. Aici găsim părinții care sunt închiși emoțional, intimitate toxică sau minimă, un părinte care are comportamente alcoolice, furios, narcisist, autoritar, secrete de familie despre care nu poți discuta, copii abuzați în afară familiei care nu pot aduce la cunoștință părinților cele întâmplate deoarece nu se simt în siguranță. Tot aici predomină părinți anxioși, părinți fundamentaliști, părinți critici, nimeni nu își poate exprimă emoțiile într-un mod sănătos (este perceput ca un semn de slăbiciune), părinți închisi sau reprimați sexual, familie în care se fac comentarii prea tactile sau necorespunzătoare “wow… prietenii tăi chiar se dezvoltă”, ”se putea mai bine de atât…”, etc., atitudini abuzive cu privire la gen “doar fufele se îmbracă așa”, “nu fi ca tatăl tău… fii bărbat”, discuții mediocre, critică alte persoane de față cu copiii, împărțirea excesivă cu copiii (limite slabe), prea puțină sau prea multă afecțiune.

Acest tip arată bine pe hârtie, din exterior pare o familie normală. Pare stabilă în termeni de bază în ceea ce ține de furnizarea lucrurilor de baza, mâncare, educație, menținerea casei, lucrurile par funcționale. Dar și acest sistem de familie este înșelătoare și disfuncțională emoțional. Nevoile emoționale și de dezvoltare ale copilului nu sunt satisfăcute într-un mod sănătos.

Ambele familii vor crea aceleași probleme copiilor, iar aceastea pot fi, stresul post traumatic PTSD sau tulburări de personalitate. Consecințele create în aceste sisteme familiale pot duce la probleme de intimitate, probleme de stimă de sine, prea mare, care creează tulburări de personalitate din cluster B, antisocială, histrionică, narcisistă, bordeline, sau stimă de sine prea mică, care creează tulburări de personalitate din cluster C, evitantă, dependență, obsesiv-compulsivă, credințe de bază negative, depresie, anxietate, dependență, reacții nesănătoase, probleme de atașament. Pentru mai multe informații despre stresul post traumatic PTSD și tulburări de personalitate vă puteți documenta aici.

Aceste traume vă pot afecta în totalitate stilul de viață, relațiile cu familia, planul profesional, relațiile intime. Creierul persoanelor afectate de stres post traumatic PTSD, genereze hormonul stresului în continuu, nivelul cortizolului, fiind crescut perioade lungi de timp, provoaca un fenomen biochimic diferit de cel normal, consecințele fiind ca cei cu PTSD să fie mai sensibili la stres și să reacționeze diferit în anumite situații de criză, decât restul. În cazul stresului post traumatic amenințarea este percepută că fiind actuală şi permanentă iar în consecință avem permanent o atitudine defensivă chiar dacă nu e nimic periculos în prezent. Dacă reușești să conștientizezi asta și să analizezi situația de fiecare dată când ceva te deranjează, să te întrebi de ce te simți deranjat, neliniștit, ușor ușor vei reuși să îți schimbi tiparul și să gestionezi altfel evenimentele. Pentru cei afectați de PTSD este recomandat să își creeze un ambient cât mai liniștit și să lucreze cu dânșii. Disciplină și o viață cât mai stabilă din toate punctele de vedere. Dacă începi să te înțelegi pe tine o să reușești să înțelegi și de ce alte persoane reacționează diferit sau spun lucruri care pot deranja. La rândul lor, cu siguranță au avut parte de traume sau au fost ”educați” într-un anumit fel, reacționând în consecință, ca niște roboței, doar din perspectiva lor. Veste bună este că totul se poate rezolva, atâta timp cât suntem conștienți de situație și ne acceptăm lipsurile.

Cei care consideră că nu reușesc singuri pot apela la terapeuți specializați în acest domeniu. Internetul este plin de informații legat de PTSD sau tulburări de personalitate. Educați-vă în acest domeniu, nu trebuie să vă fie frică sau rușine dacă simțiți că ceva nu este în regulă cu voi. Nu a fost vina familiei pentru că am ajuns în această situație, la rândul lor nici ei nu au fost sau sunt conștienți de ce se întâmplă, cu mici excepții (cazuri de viol, crime, când ai de a face cu psihopați), dar este vina noastră dacă vom continua așa după conștientizarea problemei.

Pentru cei interesați, vă recomand să faceți testul online PTSD, cel de personalitate și cel al tulburărilor de personalitate. Află ce tip de personalitate ai și te vei înțelege mai ușor, îti vei putea contura o hartă proprie, vei avea un punct de pornire, trebuie să știi cine ești și unde te găsești acum. Scopul tău este să te îmbunătățești și ca orice obiectiv, trebuie să știi punctul de plecare A ca să poți ajunge la punctul de sosire B.

Ca idee generală, nu legată doar de traume și tulburări de personalitate, când vei întâmpina o problemă va trebui să faci niște schimbări, va trebui să-ți asumi riscuri, să faci sacrificii, să renunți la lucruri, la idei și părți din tine (de multe ori percepute ca valori) care nu te mai ajută să te dezvolți, va trebui… poate să eșuezi înainte. Dar nu renunța, vei reuși!

Aș dori să mai adaug un lucru referitor la cei care judecă și care la rândul lor încă ”dorm” și nu conștientizează cine sunt. Pentru cei care critică în mod special reacțiile celor afectati de PTSD și tulburări de personalitate, nu pot ști ce a trăit celălalt, ce cauze l-au făcut să devină așa.

Continui să percepi și să categorizezi acțiunile celorlalți că fiind bune și rele, în loc să le vezi pur și simplu exact așa cum au fost, condiționate de circumstanțele în care s-au produs. Acest tipar perpetuează declinul tău emoțional și întărește dorința de a percepe acțiunile lor ca personale. Așa îți creezi “realitatea”.

Pentru mulți de obicei asta duce într-un joc cu circuit închis, creierul lor va da vina doar pe cauzele externe neanalizând dacă persoana care le-a creat a avut la rândul ei o problemă, neanalizând cauza care a declanșat acțiunea, observând doar acțiunea finală și trăgând de acolo concluzia că respectivul a facut un lucru bun sau rău. Totul fiind de fapt un procedeu destul de complex.

Legat de circumstanțele în care se produce o acțiune, excepția în care o persoană poate avea reacții nesănatoase și totuși din punctul ei de vedere corecte, dar din exterior acestea fiind percepute de către ceilalți ca greșite, ar fi aceea când ai de a face cu psihopați. Acestia reușesc să răstoarne situația mereu în favoarea lor, în așa fel încât din stadiul de agresor acesta va deveni victima, iar tu vei fi cel care devine agresorul în percepția celorlalți. Dacă ajungi să te cunoști, vei reuși să reacționezi sănătos când vei avea de a face cu personaje de genul, vei reuși să îi înțelegi și pe aceștia.

Despre ce declanșează jocul acesta de manipulare și cum reușesc ceilalți să perceapă victima drept agresor, vom discuta într-un alt articol.

Îmi doresc ca aceste informații să-ți dea de gândit. La final alegerea este doar a ta, dacă vei acționa, sau nu. Poți decide să o faci conștient, din timp, suferința fiind mai mică. Dacă nu, la un moment dat viață te va lovi în așa fel încât vei fi forțat să te trezești (din experiență ți-o spun). Făcând singur decizia de a te analiza și de a provoca o schimbare este o cale minunată prin care poți progresa înspre a fi persoana fericită, sănătoasă și împlinită care îți dorești să fii.

Dacă te regăsești în aceste probleme și simți nevoia să vorbești despre ele, dacă vrei să afli mai multe informații despre experiență mea sau ai nevoie de îndrumare, scrie-mi! Îmi face plăcere dacă îți pot fi de ajutor.

Consider că scopul nostru principal în viață este de a îi ajută pe alții, dar mai întâi trebuie sa ne ajutăm pe noi înșine. Sunt sigur că prin studiul psihologiei, înțelegerea de sine, a traumelor, educația despre gestionarea emoțiilor și disciplină se pot rezolva aceste probleme. Experiențele tale unice pot fi un start pentru trezirea altora, dacă sunt împărtășite corect. Cea mai mare putere de educație cred că este puterea exemplului personal.

Aveți grijă de mintea voastră!

Bogdan Dodan

Cărți pe care le recomand pentru a te înțelege mai bine

Jordan B. Peterson – 12 Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru

Feodor Dostoievski – Însemnări din subterană

Pera Novacovici – Cartea ALFA Volumele I – II

Dacă devii pasionat de psihologie, îți recomand să ronțăi tot ce prinzi de Carl Gustav Jung, Sigmung Freud, Friedrich Nietzsche



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *